În luna iulie, echipa parcuri360 a obținut o finanțare nerambursabilă din partea Administrației Fondului Cultural Național pentru un dublu proiect editorial. Acest proiect prevede realizarea a două cărți, ambele la editura Simetria. Una dintre cele două cărți va aborda parcuri publice de patrimoniu din sudul României și va aduce în discuție informații despre istoria și evoluția lor, starea de conservare din prezent și valoarea vegetației din acestea. Cea de-a doua carte va fi realizată de un colectiv de autori care provin din domenii conexe patrimoniului și care vor realiza împreună un volum dedicat Domeniului Cantacuzino de la Florești din județul Prahova.
Volumele vor fi lansate la finalul anului 2018.
Leave a Reply